| . Billiet & Co Cabinet de avocaţi |
În anul 1989 domnul Johan Billiet şi-a creat propriul său birou de avocaţi.
De la bun început membrii acestei asociaţii nu au avut alt obiectiv comun decât acela de a furniza clienţilor un serviciu optim şi adecvat, la tarife rezonabile.
Domnul Johan Billiet este înscris pe lista avocaţilor vizaţi de Directiva 98/5/CE, ceea ce-i permite să profeseze şi la biroul din Paris. De altfel, Johan Billiet şi colaboratoarea sa, doamna Delphine Souffir-Alfon, au deschis un birou la Paris, care este gestionat de către doamna Inge De Venter.
În prezent, datorită dezvoltării şi extinderii cabinetului, efectivul biroului continuă sa se mărească. Aceasta a permis să fie lărgită gama serviciilor prestate şi a acordat posibilitatea de a interveni în diverse sfere de activitate precum: dreptul comercial, dreptul european şi internaţional, dreptul construcţiei, dreptul distribuţiei, dreptul concurenţei şi legile «ANTITRUST», dreptul proprietăţii intelectuale, precum şi dreptul mărcilor, problemele relative la procedurile colective, dreptul bancar şi financiar, dreptul transportului, dreptul asigurărilor, dreptul maritim şi aerian, etc.
Biroul este renumit şi pentru activitatea sa comercială. Cabinetul oferă consultaţii juridice în limbile: flamandă, franceză, engleză, germană, rusă şi ucraineană şi dispune de un traducător competent.
|
|




|